lui mircea daneliuc ii lipseste, cel putin in acest film, forta de a crea atmosfera. nu exista acel adjectiv care sa completeze ideea de cinematografie. pur si simplu nu-l gasesc. sigur, olimpia este seducatoare, iar popescu si pintileasa te cam apasa si iti amortesc talpile, dar nu am ramas deloc in film. momentele cheie sunt fie tratate fugitiv, fie superficial. fie nu se insista pe ceva, fie rateaza simbolul cheie. raman, totusi, doua sau trei scene memorabile: atarnarea reclamei pe casa, plimbatul cu wc-ul ecologic in spate si, mai ales, gatuirea intr-un pumn ros si fragezit a unui san frantuzesc…