am primit dezamagit vestea ca acei nemtoi pe biciclete vor canta (de fapt, vor pune) la sala palatului. locul acela imi provoaca migrene si, deseori, transpiratie. nu a mea, neaparat. am avut, intr-o mica masura dreptate. doi carnaciori, cum le-ar spune colegul meu catalin, au stat in fata mea, fara sa aplaude, evident plictisiti de cultura techno-pop de istorie din fata lor. din cand in cand isi scoteau htc-ul sa filmeze, unul dintre ei si-a aprins o tigara, dar, slava domnului, au plecat inainte de we are the robots, la fix ca sa piarda acea demonstratie de cum poti sa faci muzica folosind cele mai simple idei si mici acorduri.
minimum-maximum, dupa cum ma asteptam. am simtit nevoia de a sta in picioare, dar, pana la urma, aplauzele si fluieraturile au fost la gradul adulatoriu pe care baietii il meritau si care sa ma bucure. de asemenea, coltul fanilor din stanga-sus a fost bine populat, frenetic si dansant.
